„Astăzi, 170 de supereroi au fost alături de noi. Am plantat 2500 de puieți de glădiță și salcâm, care se vor asorta de minune cu centura verde a Timișoarei. Am făcut și curat la locul de muncă și în împrejurimi.
Sperăm ca spiritul verde al primăverii să ne inspire pe toți să păstrăm obrazul naturii pur, așa cum este el. Mulțumirile noastre se îndreaptă către fiecare din cei prezenți azi la plantare, de la cei mai mititei copilași, la profesori, părinți, tineri entuziaști și chiar cățeluși. Mențiuni speciale pentru implicare deosebită avem pentru partenerii noștri de la Merpano – Dumitru Toșca și Mircea Petroman, Continental, Amazon Timișoara, Primăria Timișoara – Bogdan Momir, Simion Roba și Denis Cimpoca, pentru realizarea mecanizată a gropilor. Copiii de la Școala Generală nr. 30 au muncit cot la cot cu părinții și doamnele învățătoare și au făcut minuni. Tuturor, din suflet, recunoștință și apreciere
Mâine, de la ora 9,00, continuăm!”
sursa: pagina FB Verde de Banat